Vidal, providențial: Lazio – Juventus 0-2!** Radu Ștefan nu a jucat

Vidal, providențial: Lazio - Juventus 0-2!** Radu Ștefan nu a jucat
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lazio a ratat șansa să se apropie la numai un punct de Fiorentina, ocupanta locului patru în Serie A, după ce romanii au fost învinși pe teren propriu de Juventus.

„Bătrâna Doamnă” ajunge astfel la cinci victorii consecutive în Serie A și acumulează 74 de puncte, cu 11 mai multe decât ocupanta locului doi, Napoli, cu 6 etape înainte de finalul sezonului.

Ambele goluri ale partidei au fost marcate de Arturo Vidal (‘8 – pen, ’28), chilianul atingând astfel borna șapte în clasamentul marcatorilor în prima ligă italiană.  


Formații de start:

Lazio: Marchetti – Gonzalez, Ciani, Cana, Stankevicius  – Candreva, Ledesma, Hernanes, Onazi, Mauri – Klose

Juventus: Buffon – Barzagli, Bonucci, Peluso – Lichtsteiner, Vidal, Pirlo, Pogba, Asamoah – Marchisio – Vucinic


Dincolo de ambițiile care guvernează în general un derby Lazio-Juventus – suporterii celor două formații consideră disputa ca fiind una dintre cele mai importante din întreg sezonul, rivalitatea fiind de multe ori dusă dincolo de limitele normale – confruntarea din această seară de pe Olimpico are o însemnătate aparte.

O victorie a „Bătrânei Doamne” ar reprezenta, aproape sigur, pasul decisiv spre un nou titlu. Torinezii au în acest moment 8 puncte avans față de locul doi, ocupat de Napoli, iar în această seară au ocazia să se distanțeze la 11, cu 6 etape înainte de final.

De partea cealaltă, formația lui Radu Ștefan vine după o serie extrem de slabă, reușind o singură victorie în ultimele 7 meciuri în toate competițiile. Dacă în urmă cu o lună și jumătate trupa lui Petkovic era aproape sigură de prezența în viitoarea ediție a Ligii Campionilor, rezultatele din ultimul timp au trimis-o până pe locul 5. Totuși, distanța față un loc de Ligă este de doar 4 puncte, astfel că o victorie cu Juve poate însemna începutul revirimentului.

În condițiile în care ambele formații sunt „rănite” după ce săptămâna trecută au fost eliminate din cupele europene, cu siguranță că ne așteaptă o partidă încinsă, dar care are o favorită clară: Juventus. Asta și ca urmare a faptului că Lazio plătește tributul meciului cu Roma, de lunea trecută: Giuseppe Biava, Stefan Radu și Senad Lulic sunt suspendați, în timp ce Abdoulay Konko, Andre Dias sau Bruno Pereirinha nu vor fi recuperați în timp util.

De partea cealaltă, Juve nu se va putea baza pe Giorgio Chiellini, care s-a accidentat la antrenamentul de vineri, în timp ce Sebastian Giovinco este la rândul său accidentat.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă şi l-au bătut până l-au omorât:
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Cristi Borcea: Are probleme! Calvarul prin care trece omul de afaceri
Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Cristi Borcea: Are probleme! Calvarul prin care trece omul de afaceri
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
OBLIGATORIU în fiecare localitate din România. S-a luat decizia ieri, 14 mai 2024. Trebuie să se aplice
OBLIGATORIU în fiecare localitate din România. S-a luat decizia ieri, 14 mai 2024. Trebuie să se aplice
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
România, cu ochii spre Sibiu: Corvinul și Oțelul joacă, diseară, finala cupei pe o sumă uriașă
România, cu ochii spre Sibiu: Corvinul și Oțelul joacă, diseară, finala cupei pe o sumă uriașă
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×